Sunday, May 21, 2023

Răbdarea



 Când un discipol şi-a declarat intenția de a deveni predicator, Maestrul nici nu a vrut să audă. El o ținea una şi bună:


- Aşteaptă, fiindcă nu eşti pregătit.
A trecut mai întâi un an, apoi doi, cinci, zece, dar Maestrul nu a renunțat la interdicție.
Într-o zi discipolul i-a spus:
- Nu pot să fac ceva bun, chiar dacă nu sunt complet pregătit ?
- Ce rezultate crezi că poate obține un vânător care trage înainte de a avea glonțul pe țeavă? i-a replicat Maestrul.

Tuesday, February 22, 2022

Alegerea






O facem automat cu copiii. Când învață să meargă, îi încurajăm. Batem din palme și le spunem cuvinte de laudă. Nu așteptăm să cadă pentru ca apoi să le spunem „Prostule!“. Și, totuși, asta se întâmplă adesea în societate. Criticăm oamenii dacă un lucru merge prost, dar uităm să le acordăm sprijinul care-i ajută să meargă mai departe. 


Imaginează-ți pentru o clipă că stai pe marginea unui iaz și că, în mâini, ai două pietricele. În mâna stângă ții una care, dacă o arunci în iaz, va polua toată apa vreme de generații iar în mâna dreaptă ții o pietricică purificatoare și, dacă o arunci în iaz, va purifica apa generații întregi la rând. Alegerea celei pe care vrei să o arunci îți aparține.
 
 
Acum imaginează-ți că și cuvintele pe care le folosim sunt ca pietricelele acestea, iar oamenii din viața noastră sunt ca apa. Dacă alegem cuvinte negative, ne vor polua mintea și vor distruge motivația – a noastră, a celorlalți și chiar și a generațiilor următoare. Dacă alegem cuvinte pozitive, pe de altă parte, purificăm, sprijinim și motivăm. 

Așadar , ce fel de mediu vei crea prin cuvinte, pentru tine și pentru oamenii din viața ta? 

Tuesday, January 4, 2022

Ce semeni ...

 


O femeie a visat că intră într-un magazin complet nou şi, spre surpriza ei, îl întâlneşte pe Dumnezeu la casierie.

- Ce vinzi acolo? L-a întrebat ea.

- Tot ce îţi poate dori inima, i-a răspuns Dumnezeu.

Nevenindu-i să-şi creadă urechilor, femeia s-a decis să ceară cele mai bune lucruri la care poate spera o fiinţă umană.

- Doresc pace interioară, iubire, fericire, înţelepciune şi eliberarea de teamă, a spus ea.

Apoi, după ce s-a mai gândit, a adăugat:

- Nu doar pentru mine. Pentru toţi oamenii de pe pământ.

Dumnezeu a zâmbit:

- Cred că m-ai înţeles greşit, draga mea. Noi nu vindem fructe aici, doar seminţe.


Sursa: Anthony de Mello

Sunday, October 3, 2021

Două perspective

 




Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.

Această femeie era mai mereu tristă. Văzând-o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat-o:
- Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?
Femeia îi răspunse:
- Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?

Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. 
Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:
- Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?
Femeia îi răspunse:
- Oh , vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?
- Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi-ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.


„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”
Autor necunoscut

Sunday, September 19, 2021

Înțeleptul Ava Dorotei




 La Ava Dorotei a venit odată un cetățean de vază al orăşelului Gaza , şi Ava l-a întrebat:

,,Domnule, spune-mi, cine te socoți a fi în oraşul tău?'' 

Acela a răspuns: ,,Sunt om mare, cel mai de seamă din oraş.''

Atunci, Cuviosul l-a întrebat din nou: ,, Dar dacă te duci la Cezareea, cine te vei socoti a fi acolo?'' 

Omul a răspuns iarăşi: ,,Ultimul dintre oamenii de vază.'' 

,,Dar dacă te vei duce la Antiohia?'' 

,,Acolo mă voi socoti ca un om de rând.'' 

,,Dar dacă te vei duce la Constantinopol şi te vei apropia de împărat, drept cine te vei socoti?'' 

Acela a răspuns: ,,Ca un sărac mă voi socoti'' 

Atunci, Ava i-a zis: ,,Aşa şi sfinții: cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd mai păcătoşi.''