Tata uită

"Ascultă-mă fiule: îţi vorbesc în timp ce dormi, cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta. Acum doar câteva minute, pe când îmi citeam ziarul în bibliotecă, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.

Iată la ce mă gândeam, fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru şcoală pentru că te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă. Te-am condamnat pentru că nu ţi-ai curăţat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale.

Te-am considerat vinovat şi la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îţi puneai coatele pe masă. Îţi ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă şi eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna şi mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am încruntat şi ţi-am răspuns: "Îndreaptă-ţi umerii!"

Apoi a reînceput totul în aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat; stăteai în genunchi şi te jucai cu biluţele. Şosetele îţi erau găurite. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi aducându-te acasă cu forţa. Şosetele costau bani - şi dacă ar fi trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ţi, fiule, aşa se poartă un tată!

Îţi aminteşti, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri? Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii. "Ce vrei?" m-am răstit. N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai sărutat, cu mânuţele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuşi ţi-a dăruit-o şi pe care nici nepăsarea n-o putea ucide. Şi apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.

Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa - asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu că nu te iubeam; dar ceream prea mult de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriu propria-mi vârstă.

Şi era atâta bunătate, frumuseţe şi adevăr în sufletul tău. Micuţa ta inimă era la fel de desăvârşită ca zorii ce învăluie triumfător dealurile domoale. Toate astea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruţi şi să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară. Am venit la căpătâiul tău pe întuneric şi am îngenunchiat acolo, ruşinat!

E o ispăşire palidă, ştiu că n-ai înţelege toate astea dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar mâine o să fiu un tătic adevărat! O să-ţi fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual: "Nu e decât un puşti - un băieţel şi nimic mai mult."

Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi, fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătuţul tău de copil, îmi dau seama că nu eşti decât un copilaş. Până mai ieri te purta mama în braţe şi îţi odihneai căpşorul pe umărul ei. Ţi-am cerut prea mult, mult prea mult.,,

 de W. Livingston Larned

Anunţ important

Subsemnatul, vă aduc la cunoştinţă intenţia irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv.
După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.
Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oamenii maturi şi importanţi spre serviciu, şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă.
Vreau să fiu mândru de trotineta mea cea roşie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor.
Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca.
Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulţii nu fac la fel.
Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.
Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam.
Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar.
M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare.
Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit : războaie şi purificări etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă.
Am aflat despre materialism nedialectic şi mame denaturate, care îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii când mi se părea că tot ce ţi se putea întâmpla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa lui Menică repetentul, atunci când jucam fotbal în spatele şcolii?
Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotrăvită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţiile echipajului "Speranţa", navigând cu "Toate pânzele sus" şi pe mama citindu-mi despre Iosif şi fraţii săi.
Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericit!
Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta vărului Cristi şi citind Robinson Crusoe, ascuns în coliba injghebată din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii.
Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarbâ netăiată, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic.
Vă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o să fiu întrebat: "Ce-o să te faci când o să creşti mare?", deoarece acum ştiu: vreau să fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm şi să-l visez pe Florin Piersic -Harap Alb, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane.
Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu hernia de disc, păr grizonat, ochelari pierduţi, medicamente scumpe şi dinţi de porţelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei înnobilate, a îngerilor buni şi a omului după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu.
Vreau să am iarăşi şase ani şi jumătate. Fiţi voi mari şi importanţi, şi ocupaţi, şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MIC!

Autor necunoscut

Îngerul păzitor

Într-o zi copilul i-a spus Lui Dumnezeu:

-Aşa se zvoneşte că mâine mă trimiţi pe pământ, dar cum voi trăi acolo, pentru că sunt aşa mic şi neajutorat?

Dumnezeu i-a răspuns aşa: 

-Din mulţimea de îngeri ţi-am ales unul special pentru tine. Te va aştepta şi va avea grijă de tine.
-Dar a spus copilul, aici în Rai nu fac altceva decât să cânt şi să zâmbesc. De asta am nevoie să fiu fericit!

Dumnezeu aşa i-a vorbit: 

-Îngeraşul tău îţi va cânta în fiecare zi. Şi-i vei simţi dragostea, şi vei fi fericit .
-Şi, a spus copilul, cum îi voi înţelege pe oameni din moment ce nici nu le cunosc limba?

E foarte simplu, a spus Dumnezeu, îngeraşul tău te va învăţa cele mai dulci şi mai frumoase cuvinte ce poţi învăţa vreodată şi te va învăţa cu răbdare şi sârguinţă să vorbeşti.

Copilul s-a uitat la Dumnezeu şi i-a spus: 

-Şi ce fac dacă vreau să vorbesc cu tine?

Dumnezeu i-a zâmbit copilului şi i-a spus: 

-Îngeraşul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi.

Copilul a spus: 

-Aşa am auzit că pe pământ sunt oameni răi. Cine mă va ocroti?

Dumnezeu a îmbrățișat copilul şi i-a zis: 

-Îngeraşul te va ocroti, chiar şi cu preţul vieţii!

Copilul s-a uitat foarte trist  zicând: 

-Dar mereu voi fi trist pentru că nu te voi vedea.

Dumnezeu a îmbrățișat copilul: 

-Îngeraşul mereu îţi va vorbi despre mine şi îţi va arăta calea spre mine, cu toate că eu voi fi lângă tine mereu.

Atunci pacea s-a restabilit în Rai, dar se puteau auzi deja vocile de pe Pământ.

Copilul în grabă a întrebat: 

-Dumnezeule, dacă eu totuşi trebuie să plec acum, spune-mi te rog măcar numele îngeraşului meu!

Dumnezeu a răspuns: 

-Numele îngeraşului nu este important... Dar tu îi vei spune pur şi simplu : "MAMA" !

(autor necunoscut)