Din neant am auzit un cântec care a schimbat totul.
“Ce îți dorești să vezi?”, s-a auzit o voce caldă, blândă, aș spune chiar seducătoare. Nimic nu avea să mă pregătească pentru ceea ce urmează. Eram foarte relaxat pentru că era liniște și calm, ca într-un vis frumos cu floricele, soare și zâne care plutesc pe malul unui lac.
“Vrei să vezi binele sau răul? Lumina sau întunericul?”, a continuat vocea feminină.
“Vreau să văd întunericul”, am spus. Mă gândeam că dacă tot sunt aici, să scot tot ce pot din experiență și să începem cu partea proastă a poveștii, cu umbra, cu necunoscutul.
“Foarte bine.”, a încheiat vocea… însă ceva se schimbase. Un sentiment de urgență se putea auzi în glas, iar în secunda următoare totul a devenit negru.
În fața mea era întreaga planetă Pământ.
Înecată în petrol, respirând greu, acoperită de poluare, dezastre naturale, plastic, mizerie, deșeuri toxice, radiații nucleare și violență. Pământul era sterp, apa nu mai era potabilă, aerul nu mai era respirabil.
Era un uriaș deșert în care totul era mort iar în loc de nisip era o substanță neagră, vâscoasă, care acoperea totul exact ca într-o deversare de petrol.
Un sentiment uriaș de milă, compasiune și suferință mi-a invadat inima fără să am nicio putere în a mă opune. Aveam lacrimi în ochi și realizam că Planeta este… vie. Însă răsuflă greu și este pe moarte. Ca o balenă eșuată care din când în când mai respiră, știind însă că sunt ultimele ei respirații și nu mai poate fi salvată.
Ca să înțelegi un pic mai bine ceea ce simțeam privind suferința planetei: era ca și când îți privești propria mamă răpusă de o boală grea și incurabilă, pe patul de moarte, dându-și ultima suflare iar tu nu poți face nimic.
În acel moment de durere sufletească de nedescris, s-a auzit o voce:
”Ajută-mă…”
Era Mama Pământ care în imensitatea ei, îmi vorbea. Și îmi cerea ajutorul.
Nu credeam că durerea pe care o simt poate crește în intensitate însă exact asta s-a întâmplat. Era ca o tortură psihică la care eram supus, obligat să simt o durere din care nu aș fi crezut că pot îndura nici a mia parte… și totuși iată-mă aici, cu suferința unei întregi planete în micul meu suflet.
Mai mult, nu doar că eram pus să observ și să simt această durere, însă acum dintr-o dată, m-am simțit responsabil.
Mi se cerea ajutorul.
Am închis ochii copleșit și am răspuns cu o voce pierdută:
“Nu îmi poți face asta. Nu îmi poți cere mie ajutorul. Sunt doar un om mic și neînsemnat. Pe planetă sunt 7 miliarde de oameni. Ce aș putea face eu? Mă simt atât de irelevant și neputincios iar durerea aceasta este atât de mare, povara este uriașă, cum poți cere unui individ și mai ales unuia neînsemnat ca mine ajutorul?”
“Încă mai este timp”, s-a auzit vocea blândă, maternă, în ciuda suferinței atât de lungi și epuizante la care era supusă.
“Eu cer ajutorul tuturor, pe diferite căi, fiecare cum poate să audă. Unii răspund și își asumă această misiune de a păzi și păstra viața pe pământ, de a vindeca ceea ce a fost rănit și imbolnăvit alții continuă doar distrugerea…
Bătălia este în plină desfășurare, iar balanța încă nu s-a înclinat, dar e nevoie de fiecare ființă pentru că în joc este viitorul a miliarde de ani în care viața a evoluat pe Pământ și a ajuns în acest stadiu.”
“Ce aș putea să fac eu în față la atât de multă distrugere?”, am întrebat, sperând că nu pot să fac nimic.
“Poți începe prin a te vindeca pe tine, prima oară. Prin a-ți vindeca trupul, mintea și sufletul, onorându-ți propria existență. Apoi, ai putea ajuta și alți oameni să se vindece și să iubească din nou viața, începând cu ei înșiși.
Motivul pentru care în acest moment viața pe pământ este ucisă sistematic e pentru că ființa umană este bolnavă în măduva și esența ei.
Când nu mai avem nimic sfânt în noi înșine, nu mai putem vedea nimic sfânt nici în afara noastră.
Când suntem rupți de spiritul nostru, nu mai suntem conectați nici cu spiritul vieții și al naturii, al mamei Pământ.
Când începem să ne distrugem pe noi, este doar o consecință firească să începem să distrugem și Planeta.
Nu poți cere unui om care își otrăvește plămânii cu țigări să aibă grijă de plămânii planetei, pădurile.
Nu poți cere unui om care nu are grijă de sângele lui, otrăvind-ul cu atâtea substanțe toxice, să aibă grijă de sângele planetei, apa, cu râurile, izvoarele și fluviile ei.
Nu poți cere unui om care își distruge sistemul imunitar din cauza stresului, al alimentației și al stilului de viață distructiv să aibă grijă de stratul de ozon, sistemul imunitar al Planetei.
Foarte mulți oameni nu văd cât de legați suntem.
Toate suferințele făcute Planetei, defrișările de păduri, otrăvirea și poluarea, exploatarea fără măsură se replică la fel ca într-o oglindă în specia umană.
Boala omului este și boala planetei iar vindecarea nu se poate întâmpla decât atunci când omul va începe să se vindece pe sine.
Ne vom vindeca împreună și vom face viața să înflorească, sau vom muri înecați în propriul nostru gunoi, în boli, poluare și o suferința inimaginabilă…
Așadar, începe cu primul pas, a te vindeca pe tine.
Apoi, găsește-i pe cei care împărtășesc această viziune și înhămați-vă împreună la o misiune ce poate fi realizată doar când toți cei care simt și gândesc la fel vor lucra la unison, în același ritm și vor reuși astfel să facă ceea ce un individ singur nu ar putea niciodată: să încline balanța de partea binelui și a luminii, a vieții.
Schimbându-te pe tine, schimbi de fapt lumea. Schimbi lumea într-o măsură mică dar importantă. Vindecându-te doar, poți începe să salvezi lumea.“
Așa a vorbit Planeta mamă, și după un timp ce mie mi s-a părut de ore întregi, dar care a durat 2 minute, imaginea a dispărut, suferința aceasta uriașă a fost ridicată de pe umeri și din suflet și m-am trezit aruncat pe un scaun în fața unei scene, iar pe scenă, un personaj ca din Alice în Țara Minunilor.
“Bine ai venit la acest minunat spectacol. Numele meu este P.
De la Perspectivă.
Eu sunt ghidul tău în această călătorie.
Ai vrut să vezi cum arată latura întunecată. Spune-mi ce vrei să vezi în continuare și te voi duce să vezi.
Vrei să vezi binele? Răul? Iubirea sau ura? Vrei să vezi cum e să fii lupul din pădure sau un fir de iarbă? Vrei să îl cunoști pe Dumnezeu sau să vezi cum e să călătorești ca și un foton de lumină prin Univers?
Orice este posibil în această realitate.
Cere și ți se va da.
Dar când ceri, va trebui să alegi cât de mult adevăr poți să înduri. Sau spus altfel, cât de personal vrei să fie.
Întâlnirea cu planeta mamă a fost extrem de personală, ai stat cu spiritul ei 1 la 1 și i-ai simțit durerea, suferința și povara.
Acesta a fost gradul maxim de adevăr, ai trăit experiența în mod nemijlocit.
Nu teorie, nu ceva îndepărtat și abstract. Spiritul tău și al planetei a devenit unul și pentru o clipă, ai simțit cum e să trăiești această uriașa durere, a vieții care moare.
Am văzut că adevărul despre Planeta Mamă care e pe moarte te-a cam solicitat. Dacă vrei putem să dăm mai încet gradul de adevăr. Îl putem îndulci un pic, să nu te mai simți abuzat și terorizat chiar, psihologic.
Dacă vrei putem să ne uităm la fluturi, să stăm întinși pe spate pe un câmp și să mirosim parfumul florilor.
Deci, spune-mi. Cât de personal vrei să fie?
Tu alegi, întodeauna, cât de mult vrei să vezi.
Cât adevăr pot ochii tăi să îndure?
Urechile tale să audă?
Inima ta să simtă?
Mintea ta să proceseze?
Simțurile tale să suporte?”
Așa a vorbit domnul Perspectivă, foarte relaxat, cu zâmbetul pe buze și parcă neatins de suferința ce tocmai o trăiesem și în urma căreia îmi reveneam cu greu.
După o clipă de gândire, mi-am dat seama că până în acest moment, absolut totul a fost o alegere pe care eu am făcut-o. Am fost întrebat dacă vreau să văd lumina sau întunericul și am ales să văd latura întunecată pentru a o înțelege mai bine, pentru a ști cum funcționează și pentru a găsi o cale să lupt împotriva ei dacă ar fi nevoie.
Oricât de dură era experiența pe care o trăiam, știam că nu am să mor și că mă voi trezi. Acum era șansa mea să aflu adevăruri pe care nu le puteam afla în alt mod.
Așa că i-am spus lui P.
“Vreau să fie extrem de personal. Vreau să dai volumul adevărului la maxim și vreau să cunosc lucrurile așa cum sunt.”
“Foarte bine, a zis domul Perspectivă. Să mergem atunci.“
Apoi totul a devenit haotic, suprarealist… culori, umbre, mă simțeam plimbat printr-un caleidoscop și bombardat cu cifre și imagini, într-un final totul concretizându-se într-o scenă emoționantă.
După acest vis de om nebun , ceva s-a schimbat în mine.
Acest vis a făcut ca lucrurile complicate să devină simple, întrebările fără răspuns să aibă acum soluții limpezi și clare , iar pe mine m-a făcut mai relaxat, mai senin și, cel mai important , foarte curajos.
Această schimbare m-a făcut să trec la acțiune și această carte este răspunsul la provocările pe care am decis să le atac. Vreau să știi un singur lucru înainte să ne despărțim până data viitoare.
Fii optimist! Lasă flacăra speranței să ardă din nou cu putere. Ai toate motivele. Comoara interioară din noi există. Nu ești singur și ajutorul, ghidarea și sprijinul vor veni și pentru tine. Misiunea ta acum este să ai perseverență, răbdare , să nu te trădezi pe tine, să te ridici dimineața din pat și să îți faci datoria, oricât de mică sau neînsemnată pare ea.
Nu e deloc mică și neînsemnată.
E ca în Karate Kid atunci când puștiul vine și îi cere maestrului să îl învețe cele mai tari mișcări de karate ca să îl bată pe colegul rău de la
școală, iar maestrul îl pune să vopsească gardul.
Există
niște lucruri extraordinare care te așteaptă , dar dacă acum vopsești gardul ,
fă-ți treaba cu disciplină și încredere în viitor.
Atunci
când maestrul va decide că ești pregătit, îți va da cele mai puternice secrete
și vei deveni un super erou.
,, Tăria unui spirit este dată de gradul de adevăr pe care
acesta îl poate suporta. ,, - Friedrich Nietzsche
Sursa: Volumul III Alfa - Mentor și discipol - de
Pera Novacovici
