Povestea unei lumânări

„M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens, numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă, arzând, am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi, prin asta, să mă dăruiesc chiar pe mine însămi. Asta e mult mai frumos, decât să rămân rece şi fără rost.

Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens.

Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă.

Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici! Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu Lumină.

Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.

Eu sunt doar o simplă lumânare aprinsă. Singură, luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice.

Şi la voi oamenii e tot aşa: împreună luminaţi mai mult.”

Sursa: Editura For You

Tu ce daruri accepţi?

Lângă Tokyo trăia un vestit războinic samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar. Într-o după-amiază, un luptător, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile sale de a instiga la luptă şi pentru invincibilitatea sa. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l înfrângă, pentru a-şi mări faima.

Toţi elevii erau împotriva confruntării,  dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe adversar. A aruncat câteva pietre în direcţia sa, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare. Câteva ore a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul a rămas impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a  plecat. Decepţionaţi că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, elevii l-au întrebat:

- Cum aţi putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu v-aţi folosit spada, chiar dacă ştiaţi că aţi fi pierdut, în loc să vă expuneţi laşitatea în faţa tuturor?

- Dacă vine cineva la tine cu un dar şi tu nu îl primeşti, cui aparţine darul?, întrebă samuraiul.

- Celui care ţi l-a oferit, replică unul dintre discipoli.

- La fel şi cu orice mânie, insultă sau invidie, spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat!

Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com