Lângă Tokyo trăia un vestit războinic samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar. Într-o după-amiază, un luptător, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile sale de a instiga la luptă şi pentru invincibilitatea sa. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l înfrângă, pentru a-şi mări faima.
Toţi elevii erau împotriva confruntării, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe adversar. A aruncat câteva pietre în direcţia sa, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare. Câteva ore a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul a rămas impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat. Decepţionaţi că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, elevii l-au întrebat:
- Cum aţi putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu v-aţi folosit spada, chiar dacă ştiaţi că aţi fi pierdut, în loc să vă expuneţi laşitatea în faţa tuturor?
- Dacă vine cineva la tine cu un dar şi tu nu îl primeşti, cui aparţine darul?, întrebă samuraiul.
- Celui care ţi l-a oferit, replică unul dintre discipoli.
- La fel şi cu orice mânie, insultă sau invidie, spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat!
Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com
