Răbdarea

 Când un discipol şi-a declarat intenția de a deveni predicator, Maestrul nici nu a vrut să audă. El o ținea una şi bună:

- Aşteaptă, fiindcă nu eşti pregătit.
A trecut mai întâi un an, apoi doi, cinci, zece, dar Maestrul nu a renunțat la interdicție.
Într-o zi discipolul i-a spus:
- Nu pot să fac ceva bun, chiar dacă nu sunt complet pregătit ?
- Ce rezultate crezi că poate obține un vânător care trage înainte de a avea glonțul pe țeavă? i-a replicat Maestrul.

Alegerea

O facem automat cu copiii. Când învață să meargă, îi încurajăm. Batem din palme și le spunem cuvinte de laudă. Nu așteptăm să cadă pentru ca apoi să le spunem „Prostule!“. Și, totuși, asta se întâmplă adesea în societate. Criticăm oamenii dacă un lucru merge prost, dar uităm să le acordăm sprijinul care-i ajută să meargă mai departe. 

Imaginează-ți pentru o clipă că stai pe marginea unui iaz și că, în mâini, ai două pietricele. În mâna stângă ții una care, dacă o arunci în iaz, va polua toată apa vreme de generații iar în mâna dreaptă ții o pietricică purificatoare și, dacă o arunci în iaz, va purifica apa generații întregi la rând. Alegerea celei pe care vrei să o arunci îți aparține.

 

 

Acum imaginează-ți că și cuvintele pe care le folosim sunt ca pietricelele acestea, iar oamenii din viața noastră sunt ca apa. Dacă alegem cuvinte negative, ne vor polua mintea și vor distruge motivația – a noastră, a celorlalți și chiar și a generațiilor următoare. Dacă alegem cuvinte pozitive, pe de altă parte, purificăm, sprijinim și motivăm. 

Așadar , ce fel de mediu vei crea prin cuvinte, pentru tine și pentru oamenii din viața ta? 

Ce semeni ...

 

O femeie a visat că intră într-un magazin complet nou şi, spre surpriza ei, îl întâlneşte pe Dumnezeu la casierie.

- Ce vinzi acolo? L-a întrebat ea.

- Tot ce îţi poate dori inima, i-a răspuns Dumnezeu.

Nevenindu-i să-şi creadă urechilor, femeia s-a decis să ceară cele mai bune lucruri la care poate spera o fiinţă umană.

- Doresc pace interioară, iubire, fericire, înţelepciune şi eliberarea de teamă, a spus ea.

Apoi, după ce s-a mai gândit, a adăugat:

- Nu doar pentru mine. Pentru toţi oamenii de pe pământ.

Dumnezeu a zâmbit:

- Cred că m-ai înţeles greşit, draga mea. Noi nu vindem fructe aici, doar seminţe.

Sursa: Anthony de Mello

Două perspective

 

Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.

Această femeie era mai mereu tristă. Văzând-o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat-o:

- Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?

Femeia îi răspunse:
- Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?

Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. 

Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:
- Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?
Femeia îi răspunse:
- Oh , vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?
- Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi-ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.

„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”

Autor necunoscut

Înțeleptul Ava Dorotei

 La Ava Dorotei a venit odată un cetățean de vază al orăşelului Gaza , şi Ava l-a întrebat:

,,Domnule, spune-mi, cine te socoți a fi în oraşul tău?'' 

Acela a răspuns: ,,Sunt om mare, cel mai de seamă din oraş.''

Atunci, Cuviosul l-a întrebat din nou: ,, Dar dacă te duci la Cezareea, cine te vei socoti a fi acolo?'' 

Omul a răspuns iarăşi: ,,Ultimul dintre oamenii de vază.'' 

,,Dar dacă te vei duce la Antiohia?'' 

,,Acolo mă voi socoti ca un om de rând.'' 

,,Dar dacă te vei duce la Constantinopol şi te vei apropia de împărat, drept cine te vei socoti?'' 

Acela a răspuns: ,,Ca un sărac mă voi socoti'' 

Atunci, Ava i-a zis: ,,Aşa şi sfinții: cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd mai păcătoşi.''

Destinul

În timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cu mult depăşită numeric de cea inamică. El era încrezător în victorie, dar oamenii săi erau cuprinşi de îndoială. 

În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la un altar. După ce s-a rugat împreună cu soldaţii săi, generalul a scos o monedă şi a zis:

“Voi arunca acum moneda. Dacă nimereşte capul vom câştiga, dacă e pajura vom pierde.
Acum e mometul pentru ca destinul să ni se arate.”

Zis şi făcut. A aruncat moneda în aer. Toţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta. A ieşit capul. Soldaţii au răsuflat uşuraţi. Plini de încredere au atacat armata inamică şi iată că au ieşit victorioşi.

După bătălie un locotenent remarca: “Nimeni nu poate schimba destinul!”

“Într-adevăr!” i-a replicat generalul şi i-a arătat locotenentului moneda. Aceasta avea capul pe ambele părţi.

 

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Circulă o vorbă, deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!

Şi-astfel savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte!
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cip-uri şi alte drăcării?
Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?

Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii şi ape şi zările-azurii...

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali?
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă...
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat.
Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.

În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept ,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.

Pe când, priviţi! La oameni, ferească Domnul Sfânt,
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei.

Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator...

Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine mondială şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism…

E-ADEVĂRAT CĂ OMUL, ACEST BIPED, GUNOI,
ARATĂ CA MAIMUŢA,
DAR N-A DESCINS DIN NOI !

Povestea furnicii care muncea cu plăcere 🐜

 

👇👇👇

Se spune că era odată o furnică ce venea în fiecare dimineață veselă la muncă. Îi plăcea ce făcea, muncea cu drag și spor și, mai ales, era fericită.
Șeful, Leul era suprins că furnica lucrează așa de bine fără să fie supravegheată. I-a venit o idee: dacă furnica producea așa de mult singură, fără să fie supravegheată sigur va produce și mai mult dacă va avea un șef direct.

Așa a fost angajat Gândacul. Acesta avea experiența în supravegherea muncitorilor și era cunoscut pentru faptul că scria niște rapoarte excelente. Prima decizie a Gândacului a fost să instaleze un ceas de pontaj. Apoi, și-a dat seama că avea nevoie și de o secretară ca să-l ajute să scrie rapoartele lui minuțioase. Astfel, a angajat pe Păianjen.
Păianjenul avea grijă de arhive și răspundea la telefon.
Leul era foarte mulțumit de munca Gândacului, rapoartele lui erau excelente, așa că i-a spus că și-ar dori și rapoarte de producție și analize ale trendului pentru a le putea folosi în ședințele viitoare.

Gândacul și-a luat munca în serios, așa că i-a cerut Leului un computer de ultimă generație, imprimantă modernă și un angajat care să se ocupe de departamentul de IT. Așa a fost angajată Musca.
Între timp, Furnica care demult venea la muncă cu plăcere și era tare productivă a ajuns să semneze tot felul de rapoarte zilnice și să participe la ședințe lungi și plictisitoare care îi luau cea mai mare parte din timpul de lucru.
Leul a considerat că mai are nevoie de o persoană care să se ocupe de departamentul unde lucra Furnica. Astfel a fost angajată Cicada.

Cicada, în prima zi de lucru și-a cumpărat un scaun ergonomic și un covor pentru biroul ei nou. A doua zi a cerut un computer și un asistent personal pentru a putea face planul de optimizare a muncii și bugetului.
Departamentul unde lucra Furnica a ajuns un loc extrem de trist. Nimeni nu mai lucra cu drag și spor, iar stresul afecta productivitatea.
Leul a observat că în departamentul unde lucra Furnica a scăzut productivitatea așa că a angajat Bufnița, un expert ce va veni cu soluții ce creștere a productivității.
Bufnița a analizat ce a analizat și la sfârșit a ajuns la concluzia că departamentul furnicii are prea mulți angajați.
Ghiciți pe cine a concediat Leul?
Pe furnică! Pentru că era un angajat cu o atitudine negativă și îi lipsea motivația.

Plimbarea regelui

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.
Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale
regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau
picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost
stâncos şi dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din
întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă
sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să
cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu
care să vă acoperiţi picioarele”.
Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu
care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

Morala:
Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor. Mai bine întoarce-ţi privirea către tine, şi investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată uşor.

Dar dacă te “echipezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.

Jadul lui Pienho

În China antică , în satul Chu trăia un om numit Pienho. Într-o zi acesta a găsit un jad brut în munții Chu.
L-a luat acasă și în dimineața zilei următoare l-a dus împăratului Wu.
Împăratul a chemat un giuvaergiu să îl evalueze.

- ,, Este o piatră obișnuită ” , a spus giuvaergiul. Împăratul, crezând că Pienho este un mincinos, a poruncit să i se taie piciorul stâng.

Când împăratul Wu a murit și a urmat la tron împăratul Wen, Pienho s-a prezentat iarăși la împărat care a chemat și el un giuvaergiu să-și spună părerea cu privire la jadul găsit.
- ,, Este doar o piatră ” a spus acesta.
Împăratul , considerându-l și el pe Pienho un escroc și un mincinos , a poruncit să i se taie și piciorul drept.

Împăratul Wen a murit și Chung a devenit împărat. Pienho , cu jadul în mâini, a cerut să fie dus la poalele munților și a plâns acolo trei zile și trei nopți până ce lacrimile i s-au transformat în picături de sânge.
Auzind aceasta, împăratul a trimis pe slujitorii săi să afle motivul, zicând:
-,, Sunt mulți oameni nenorociți în lume; pentru ce plângi cu atâta amar? ”
- ,, Nu mă mâhnește pierderea picioarelor mele , a răspuns Pienho , ci faptul că acest jad a fost numit o simplă piatră și pentru că un om drept a fost considerat necinstit. Aceasta mă întristează ”.

Atunci împăratul a poruncit unui giuvaergiu să șlefuiască piatra și s-a dovedit că era jad. De aceea l-au numit ,, Jadul lui Pienho ”.


Noi , creștinii ortodocși, nu suntem mânioși că unii oameni sunt atei. Nici faptul că mulți din frații noștri suferă persecuții în țările guvernate de atei nu constituie durerea noastră cea mai adâncă.
Inimile noastre se frâng pentru că giuvaerul credinței este considerat fără valoare și că acesta nu este recunoscut.
De aceea am scris aceste rânduri.

Sursa: Richard Wurmbrand - Dovezi ale existenței lui Dumnezeu

Musca și Albina

​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​
Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în lume .

Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?”, iar ea le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost ea.

Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?”, ea îţi va răspunde: „Coş de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate”. Şi va începe să îţi înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajişte.

Vedeţi voi, musca nu ştie decât unde este mizeria, în timp ce albina ştie unde se găsesc irişii, zambilele, trandafirii şi crinii.

Iar eu am realizat că unii oameni sunt asemenea muștelor, iar alții asemeni albinelor.

Cei care se aseamănă cu muștele, găsesc răul în orice și sunt preocupați de el.

Aceștia nu văd binele din jurul lor.

Dar cei ce se aseamănă cu albinele, nu văd decât binele, oriunde s-ar uita.

Oamenii limitați gândesc și privesc totul într-o manieră greșită, în timp ce aceia care au gânduri bune şi pozitive, oriunde s-ar uita, orice li s-ar spune şi prin oricâte ar trece vor gândi într-o manieră optimistă.

SA FITI ALBINUTE!

(Părintele Paisie Aghioritul)

Introducere în creatologie

Când eram tânăr și liber și imaginația mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam și deveneam mai înțelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, așa că am hotărât să privesc mai puțin departe și anume, să îmi schimb doar țara. Dar și ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieții, într-o ultimă încercare disperată , am încercat să îmi schimb doar familia, pe cei apropiați mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că, dacă m-aş fi schimbat pe mine mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aș fi schimbat familia și prietenii. Încurajat și însuflețit de ei, aș fi găsit putere să îmi fac țara mai bună și, cine știe, poate chiar aș fi schimbat lumea. 

 ( Anca Munteanu - Introducere în creatologie )

Testamentul Părintelui Iustin Pârvu

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE ! SCRISOAREA ADRESATĂ ÎNAINTE DE MOARTE POPORULUI ROMÂN DE ARHIMANDRITUL IUSTIN PÂRVU


 Popor român !


 – Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!

Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.

Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.

De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale?

Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.

    Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.

Cât timp o să te laşi neglijat?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii.

Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.

Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.

NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT.

De ce te laşi dezbinat?

Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii.

Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria.

Când îţi vei revendica drepturile?

Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.

De ce ai lăsat să se întâmple asta?

Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria.

Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.

Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam.

Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.

Tu taci !!!

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei.

Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ?

Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.

Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.

Tu taci !!!

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci.

Tu taci !!!

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului,

sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.

Tu taci !!!

Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise “la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.

Tu taci !!!

Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.

Tu taci !!!

Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”.

Tu taci !!!

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.

Tu taci !!!

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit.

Tu taci !!!

Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.

Tu taci !!!

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic.

Tu taci !!!

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.

Tu taci !!!

Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare.

Tu taci !!!

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.

Toţi tac !!!

Tu taci !!!

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.

Tu taci !!!

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.

Tu taci !!!

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.

Tu taci !!!

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine…

Tu taci !!!

Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire.

Tu taci !!!

ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN,

ŞI TU TACI !!!

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.

Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.”

                 Părintele Arhimandrit Justin

Pilde

Temerea de Cel Veşnic e-nceputul
Înţelepciunii. Însă cei nebuni
Ignoră orice fel de-nţelepciuni.
Nu poţi nici să-i împărţi, nici să-i aduni.
Nebuni rămân până-i înghite lutul.
*
Repetă ne-ncetat acest cuvânt
Şi ţine-l bine minte, fiul meu:
În frica de Cel Sfânt, de Dumnezeu
Începe-nţelepciunea. Orice-i greu
Învinge astfel omul pe pământ.
Priceperea şi ea, la rândul său,
Aceasta e: Ştiinţa Celui Sfânt.
*
Tu, fiule, ascultă vorba bună
A tatălui. Şi nu abandona
Ce te-a-ndemnat, pe vremuri, maica ta.
Să ştii: Neascultarea se răzbună.
Acele sfaturi, deci, nu le-arunca
În al uitării şi-al prostiei hău.
Ele vor fi pe fruntea ta cunună
Şi colier de preţ la gâtul tău.
*
Când păcătoşii-ţi vor ieşi în cale
Ademenindu-te, să nu le-accepţi
Chemarea. Mergi pe drumul celor drepţi.
Rămâi, nestrămutat, în ale tale...
*
Ci, mai degrabă, plânge-i şi-i deplânge,
Căci doar la rău goneşte goana lor.
Se îmbulzesc ca fiarele, dau zor,
Aprinşi, nesăţioşi să verse sânge.
*
Dar nu uita: Nemernica-le fire
E jalnică şi fără viitor.
Ei stau la pândă spre a lor pieire
Şi curse-ntind chiar sufletului lor.
Aceasta este-a lacomilor soarte,
A celor ce râvnesc câştig urât.
Îşi pun ei înşişi laţul peste gât.
Chiar lăcomia-i duce către moarte.
*
De-aceea-nţelepciunea strigă, cheamă
Pe uliţi, la răspântii: Până când,
Nebunilor, în nebunii urmând,
Veţi refuza a mă lua în seamă?
Voi, cei neştiutori, până când, oare,
Ştiinţa veţi urî? Iar voi, cei proşti,
Veţi mai sluji-n ale prostiei oşti,
Iubind-o cu atâta înfocare?
*
Luaţi aminte la mustrarea mea,
Întoarceţi-vă de la cele rele
Şi iată, duhul meu îl voi turna
Deasupra voastră, spre-a vă lumina,
Şi veţi pricepe zicerile mele.
*
Da, îndărătnicia îi omoară
Pe cei lipsiţi de minte şi rebeli.
Nepăsătorii vor păţi la fel:
Sunt condamnaţi, asemenea, să piară.
*
Iar cel ce mă ascultă stă în pace
Şi linişte. Trăieşte fericit.
De rău nu-i pasă. Fiindcă m-a iubit.
Înţelepciunea-i scut nebiruit.
Rămâi de lut. Dar duhul ţi-l preface!
*
O grotă e femeia desfrânată.
Şi cea străină, iarăşi, un tunel
Îngust şi-ntunecat. De cazi în el,
Cu mare greu vei mai ieşi vreodată.
Acolo-şi află chinul şi canonul
Cel pedepsit, pe drept lovit de Domnul.
*
Tu, fiul meu, să nu dispreţuieşti
Certarea Celui Veşnic. Să nu-ţi fie
Mustrarea Lui prilej de blasfemie.
Sunt tainice-ncercări dumnezeieşti!
Cel Veşnic ceartă. Domnul pedepseşte
Şi-l pune câteodată sub toiag
Exact pe-acela care-i este drag:
Orice părinte mustră când iubeşte.

Sursa : Eugen Dorcescu - Pildele în versuri

Ceşcuța de ceai

O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichități, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Și soției și soțului le plăceau antichitățile și produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai.

Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!”

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie.

Dacă viața pare grea și ești lovit, bătut și împins aproape fără milă; când lumea îți pare că se învârtește necontrolat; când simți că ești într-o suferință îngrozitoare, când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă, așază-te și gândește-te la cele citite aici și apoi discută puțin cu Olarul. 

Sursa : Părintele Arsenie Boca

Cum să dresezi un elefant

Aţi observat vreodată cum sunt legaţi elefanţii de circ cu un lanţ uşor de un piron înfipt în pământ? Un elefant tânăr ar smulge cu uşurinţă pironul sau ar rupe lanţul, dar elefanţii maturi nu încearcă să fugă. De ce oare? Când sunt mici, puii de elefanţi sunt ţinuţi legaţi câteva ore în fiecare zi cu un lanţ solid înfăşurat în jurul unui picior şi cu celălalt legat de un bloc mare de beton. Oricât ar trage şi s-ar smuci, oricât ar stânci şi ar urla, nu se pot elibera. Pe măsură ce cresc, învaţă că, oricât de mult ar încerca, este imposibil să se elibereze din lanţ. În cele din urmă renunţă. Au devenit condiţionaţi mental să creadă că atunci când un lanţ este înfăşurat în jurul piciorului lor şi legat este imposibil să fugă, oricât de slab ar fi lanţul sau oricum ar fi ancorat. Dacă li se ataşează un lanţ, nu mai au scăpare.

Din ziua în care ne naştem şi noi suntem condiţionaţi de educatorii noştri. În afară de instinctele înnăscute, apărem pe lume fără nicio cunoştinţă şi tot ce facem sau gândim este rezultatul condiţionării de către „educatori” – părinţii, fraţii, prietenii, profesorii noştri, reclamele şi televiziunea. În general, condiţionarea este subtilă şi repetitivă şi ni se insinuează în subconştient, unde este înmagazinată pentru ca mai târziu, în viaţă, să luăm decizii conform ei. Deşi o parte a acestei condiţionări este menită să ne ferească de pericole, o mare parte a ei ne opreşte dezvoltarea individuală. Ajungem să fim legaţi cu lanţuri mentale şi emoţionale.

Părinţii ne spun: „Copiii trebuie văzuţi şi nu auziţi.”

Profesorii ne spun: „Vorbiţi numai când vi se vorbeşte.”

Prietenii ne spun: „Nu renunţa niciodată la o slujbă sigură.”

Societatea spune: „Plătiţi-vă datoriile şi puneţi bani de o parte pentru bătrâneţe.”

Mass-media ne spune că nu suntem suficient de buni. Ca să fim fericiţi trebuie să fim slabi, să avem pielea, părul şi dinţii perfecţi şi să mirosim frumos.

Avertismentele lor sunt subtile şi repetitive, iar cu timpul devin o parte a sistemului nostru de convingeri. Pe măsură ce ne maturizăm parcurgând cea mai abruptă curbă de instruire din viaţa noastră, ni se spune permanent mai degrabă ce nu putem decât ce putem face.

Aşa cum elefantul este condiţionat să creadă că nu poate fugi, noi putem deveni uşor oameni „care nu pot face”, fiind îndepărtaţi de succes de această condiţionare negativă și repetitivă.

Sursa: Cartea Abilităţi de comunicare de Allan & Barbara Pease

Ghinion sau noroc ... cine ştie ?

Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel voia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:

“Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?”

Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.

Toţi sătenii i-au spus “Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.”

“Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?”

Toţi au râs de el. După 15 zile însă calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă şi, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.

“Ce mai noroc!” strigară sătenii.

Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.

“Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!”

“Ghinion, noroc, cine poate şti?” le răspunse bătrânul.

După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.

“Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.”

Bătrânul le răspunse: “Ghinion sau noroc… cine ştie?”

Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă vom avea mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi.

“Mulţumirea aduce fericire chiar şi săracului, nemulţumirea aduce sărăcie chiar şi bogatului” - Confucius

La urma urmei totul este între tine şi DUMNEZEU…

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…

cu toate acestea, IARTĂ-I !

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…

cu toate acestea, FII BUN !

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…

cu toate acestea, CAUTĂ SUCCESUL !

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…

cu toate acestea, FII CINSTIT ŞI SINCER !

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi…

cu toate acestea, CONSTRUIEŞTE !

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi…

cu toate acestea, FII FERICIT !

Binele pe care-l faci azi, oamenii îl vor uita mâine…

cu toate acestea, FĂ BINELE !

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi probabil nu va fi niciodată de-ajuns…

cu toate acestea, DĂ-I LUMII TOT CE AI MAI BUN !

La urma urmei totul este între tine şi DUMNEZEU…

N-a fost niciodată între tine şi ei, ORICUM.

Creierul emoțional

Omul care nu credea în iubire