Aţi observat
vreodată cum sunt legaţi elefanţii de circ cu un lanţ uşor de un piron înfipt
în pământ? Un elefant tânăr ar smulge cu uşurinţă pironul sau ar rupe lanţul,
dar elefanţii maturi nu încearcă să fugă. De ce oare? Când sunt mici, puii de
elefanţi sunt ţinuţi legaţi câteva ore în fiecare zi cu un lanţ solid înfăşurat
în jurul unui picior şi cu celălalt legat de un bloc mare de beton. Oricât ar
trage şi s-ar smuci, oricât ar stânci şi ar urla, nu se pot elibera. Pe măsură
ce cresc, învaţă că, oricât de mult ar încerca, este imposibil să se elibereze
din lanţ. În cele din urmă renunţă. Au devenit condiţionaţi mental să creadă că
atunci când un lanţ este înfăşurat în jurul piciorului lor şi legat este
imposibil să fugă, oricât de slab ar fi lanţul sau oricum ar fi ancorat. Dacă
li se ataşează un lanţ, nu mai au scăpare.
Din ziua în care
ne naştem şi noi suntem condiţionaţi de educatorii noştri. În afară de
instinctele înnăscute, apărem pe lume fără nicio cunoştinţă şi tot ce facem sau
gândim este rezultatul condiţionării de către „educatori” – părinţii, fraţii,
prietenii, profesorii noştri, reclamele şi televiziunea. În general,
condiţionarea este subtilă şi repetitivă şi ni se insinuează în subconştient,
unde este înmagazinată pentru ca mai târziu, în viaţă, să luăm decizii conform
ei. Deşi o parte a acestei condiţionări este menită să ne ferească de pericole,
o mare parte a ei ne opreşte dezvoltarea individuală. Ajungem să fim legaţi cu
lanţuri mentale şi emoţionale.
Părinţii ne
spun: „Copiii trebuie văzuţi şi nu auziţi.”
Profesorii ne
spun: „Vorbiţi numai când vi se vorbeşte.”
Prietenii ne
spun: „Nu renunţa niciodată la o slujbă sigură.”
Societatea
spune: „Plătiţi-vă datoriile şi puneţi bani de o parte pentru bătrâneţe.”
Mass-media ne
spune că nu suntem suficient de buni. Ca să fim fericiţi trebuie să fim slabi,
să avem pielea, părul şi dinţii perfecţi şi să mirosim frumos.
Avertismentele
lor sunt subtile şi repetitive, iar cu timpul devin o parte a sistemului nostru
de convingeri. Pe măsură ce ne maturizăm parcurgând cea mai abruptă curbă de
instruire din viaţa noastră, ni se spune permanent mai degrabă ce nu putem
decât ce putem face.
Aşa cum
elefantul este condiţionat să creadă că nu poate fugi, noi putem deveni uşor
oameni „care nu pot face”, fiind îndepărtaţi de succes de această condiţionare negativă și repetitivă.
Sursa: Cartea Abilităţi de comunicare de Allan & Barbara Pease
