Ce semeni ...

 

O femeie a visat că intră într-un magazin complet nou şi, spre surpriza ei, îl întâlneşte pe Dumnezeu la casierie.

- Ce vinzi acolo? L-a întrebat ea.

- Tot ce îţi poate dori inima, i-a răspuns Dumnezeu.

Nevenindu-i să-şi creadă urechilor, femeia s-a decis să ceară cele mai bune lucruri la care poate spera o fiinţă umană.

- Doresc pace interioară, iubire, fericire, înţelepciune şi eliberarea de teamă, a spus ea.

Apoi, după ce s-a mai gândit, a adăugat:

- Nu doar pentru mine. Pentru toţi oamenii de pe pământ.

Dumnezeu a zâmbit:

- Cred că m-ai înţeles greşit, draga mea. Noi nu vindem fructe aici, doar seminţe.

Sursa: Anthony de Mello

Două perspective

 

Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.

Această femeie era mai mereu tristă. Văzând-o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat-o:

- Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?

Femeia îi răspunse:
- Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?

Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. 

Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:
- Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?
Femeia îi răspunse:
- Oh , vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?
- Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi-ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.

„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”

Autor necunoscut

Înțeleptul Ava Dorotei

 La Ava Dorotei a venit odată un cetățean de vază al orăşelului Gaza , şi Ava l-a întrebat:

,,Domnule, spune-mi, cine te socoți a fi în oraşul tău?'' 

Acela a răspuns: ,,Sunt om mare, cel mai de seamă din oraş.''

Atunci, Cuviosul l-a întrebat din nou: ,, Dar dacă te duci la Cezareea, cine te vei socoti a fi acolo?'' 

Omul a răspuns iarăşi: ,,Ultimul dintre oamenii de vază.'' 

,,Dar dacă te vei duce la Antiohia?'' 

,,Acolo mă voi socoti ca un om de rând.'' 

,,Dar dacă te vei duce la Constantinopol şi te vei apropia de împărat, drept cine te vei socoti?'' 

Acela a răspuns: ,,Ca un sărac mă voi socoti'' 

Atunci, Ava i-a zis: ,,Aşa şi sfinții: cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd mai păcătoşi.''

Destinul

În timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cu mult depăşită numeric de cea inamică. El era încrezător în victorie, dar oamenii săi erau cuprinşi de îndoială. 

În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la un altar. După ce s-a rugat împreună cu soldaţii săi, generalul a scos o monedă şi a zis:

“Voi arunca acum moneda. Dacă nimereşte capul vom câştiga, dacă e pajura vom pierde.
Acum e mometul pentru ca destinul să ni se arate.”

Zis şi făcut. A aruncat moneda în aer. Toţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta. A ieşit capul. Soldaţii au răsuflat uşuraţi. Plini de încredere au atacat armata inamică şi iată că au ieşit victorioşi.

După bătălie un locotenent remarca: “Nimeni nu poate schimba destinul!”

“Într-adevăr!” i-a replicat generalul şi i-a arătat locotenentului moneda. Aceasta avea capul pe ambele părţi.

 

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Circulă o vorbă, deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!

Şi-astfel savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte!
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cip-uri şi alte drăcării?
Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?

Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii şi ape şi zările-azurii...

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali?
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă...
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat.
Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.

În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept ,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.

Pe când, priviţi! La oameni, ferească Domnul Sfânt,
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei.

Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator...

Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine mondială şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism…

E-ADEVĂRAT CĂ OMUL, ACEST BIPED, GUNOI,
ARATĂ CA MAIMUŢA,
DAR N-A DESCINS DIN NOI !