Schimbarea

                 

- Gata! spuse discipolul. De mâine, mă voi schimba! Voi fi mai atent, mai harnic, voi face mai mult sport, voi citi mai mult, voi face mult mai puține greșeli… Începând de mâine, voi fi alt om.
- Nu te vei schimba, spuse învățătorul, continuând, liniștit, să-și bea ceaiul.
- De ce credeți așa? Veți vedea, de mâine, voi fi altcineva.
- Dacă ți-ai fi dorit să te schimbi cu adevărat, te-ai fi schimbat chiar în această clipă…

Ce alegi ?

Un om care se simţea veşnic împovărat de greutăţile vieţii i se plânse unui maestru spiritual vestit.
- Nu mai pot! Viaţa mi-e un chin!
Maestrul luă o mână de cenuşă şi o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată , bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
- Acestea sunt suferinţele tale. Toată apa se tulbură şi se murdări. Maestrul aruncă apa, luă o altă mână de cenuşă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie apoi de fereastră şi o aruncă în mare. Cenuşa se împrăştie într-o clipă, iar marea rămase la fel de curată ca înainte.
- Vezi?, îl lămuri înţeleptul. “În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar cu apă sau marea.”

Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete şovăitore, prea multe minţi nepricepute şi braţe închise. Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul ! Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconştientă, ci adevaratul curaj, care în faţa fiecărei probleme spune liniştit:”Există cu siguranţă o soluţie pe undeva, iar eu o voi găsi .”
… iar când în viaţa ta există momente în care te plângi de starea jalnică în care se află lumea, societatea sau când eşti tentat(ă) să arăți acuzator spre alţii, răspunde-ţi la o singură întrebare:
“Sunt parte din problemă sau din soluţie?”

(adaptare dupa un text de Bruno Ferrero)

Lauda şi critica

Pe învățător îl întrebară:
- Care om are mai mult succes: cel care are o părere bună despre sine, sau cel care întotdeauna este nemulțumit de sine însuși și are tendința de a se critica?
- Atât lauda cât și critica te pot abate din drumul corect, răspunse bătrânul. Omul lucid niciodată nu are o părere bună sau rea despre sine și nici nu se lasă influențat de părerile celorlalți despre el. Un om îți aruncă în ochi noroi, altul îți aruncă în ochi praf de aur. În ambele cazuri, îți va fi afectată vederea…

Viaţa ca o cafea bună

În vizită la fostul profesor. Elevii de altădată erau acum oameni maturi, cu familii, cu slujbe bune.

Din când în când, îşi găseau timp să-l viziteze pe bătrânul dascăl care le fusese diriginte în liceu şi de la care învăţaseră multe lecţii de viaţă.

Profesorul le oferi tuturor cafea, dar într-un mod neobişnuit. Aduse ceşti de mai multe feluri, al căror număr îl depăşea pe cel al foştilor lui elevi. 

Unele erau din porţelan fin, altele din ceramică mai grosolan lucrată, unele erau ciobite, altele nici nu mai aveau coadă.

Profesorul îşi invită musafirii să se servească singuri cu cafeaua aburindă dintr-un ibric. Fiecare îşi alese o ceaşcă, iar pe tavă rămaseră cănile ciobite şi mai urâte.

Profesorul îşi turnă şi el cafea şi le spuse foştilor lui elevi: „Vedeţi voi, aţi fost foarte atenţi când v-aţi ales cănile de cafea. Şi asta pentru că aveţi impresia că o cafea e mai bună băută într-o ceaşcă scumpă. În realitate gustul cafelei nu depinde de vasul în care o beţi. Şi viaţa e ca o cafea bună. Profesia banii, cariera, maşina, poziţia in societate sunt ca ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viata, dar nu sunt VIAŢA însăşi. Savuraţi cafeaua şi nu ceştile!”

În acest fel profesorul le-a mai predat elevilor săi de altădată o lecţie.

Omul împlinit nu e cel care are multe, ci cel care ştie să se bucure de ceea ce are.

Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com

Trăind în iad

Iadul nu este un loc mitic, cu o locaţie neprecizată, în care ajung cei ce încalcă legi şi reguli, reale sau imaginare.

Iadul nu este un loc.

Iadul este într-o mulţime de locuri, răsfirate pe întreg pământul. Pentru că iadul nu este un loc colectiv, ci unul foarte personal.

Fiecare om abuzat şi persecutat, al cărui corp a fost mutilat sau al cărui suflet a fost zdrobit prin suferinţă, fiecare femeie violată sau umilită, fiecare copil a cărui inocenţă a fost călcată în picioare, au experimentat viaţa în iad aici, pe pământ.

Fiecare persoană nevoită să suporte discriminarea sau denigrarea, fiecare persoană silită, prin ignoranţă, răutate sau nepăsare, să se retragă într-o realitate proprie alterată sau chiar imaginară, din cauza unei neputinţe fizice sau mentale, toţi aceştia, au fost deja în iad.

Fiecare dintre ei locuieşte deja într-o bucăţică de iad.

Pentru fiecare dintre ei, iadul înseamnă a-şi aminti fără putinţa de a schimba ceva. Înseamnă a vieţui fără a trăi.

Nu te mira, dragă prietene, dacă vei găsi locuri de iad şi în vile somptuoase, în penthouse-uri sau apartamente de lux, în care îşi duc viaţa oameni ce poartă masca fericirii. Nu te mira să găseşti în aceste iaduri figuri angelice, cu obraji rozalii şi bucle blonde, sau vindecători ce au găsit panaceul, maeştri care au găsit „calea”, preoţi sau predicatori care te ameninţă pe tine cu propriul lor iad.

Pentru fiecare dintre ei, iadul înseamnă a desena cu propria mimică o faţă fericită, aşezată peste goliciunea dinlăuntru. Înseamnă teama de a ieşi din rânduri, teama de a nu fi aliniat la cerinţele de moment ale „sistemului”. Înseamnă neputinţa de a ieşi dintr-o viaţă asemenea unei capcane de lux, care nu îi va omorî niciodată dar care nu le va permite niciodată să zboare pentru a se simţi pe ei înşişi.

În genialitatea sa, Dante a intuit că toţi cei ce locuiesc în iadul lor personal au lăsat afară până şi cea din urmă resursă: speranţa.

Aşadar, dragă prietene, pentru mulţi dintre semenii noştri, iadul este un loc real.

Aici, în această viaţă, pe acest pământ.

***

Ce crezi, cine sau ce îi păzeşte pe aceşti oameni pentru ca să nu poată ieşi de acolo?

Sursa: http://lataifascuradu.wordpress.com