Din înţelepciunea Zen

Un maestru Zen stătea pe malul unui râu şi medita. În apropiere, un om bogat, cu stare, se plimba pe malul râului. Din neatenţie, bogătaşul s-a împiedicat de o piatră şi a căzut în râu. Neştiind să înoate, a fost repede înghiţit de ape. Un pescar care se afla în preajmă a văzut ce s-a întâmplat şi a sărit imediat în ajutorul omului, reuşind să-l scoată la suprafaţă. Au ajuns cu bine pe mal şi după ce şi-a revenit din sperietură, bogătaşul a scos un bănuţ de aramă şi i l-a dat pescarului, drept mulţumire pentru că l-a salvat. Văzând acest lucru, mulţimea care între timp se adunase pe malul râului a început să protesteze vehement la adresa bogătaşului, pentru că îl răsplătise pe inimosul şi curajosul pescar doar cu un bănuţ de aramă. În acest moment, maestrul s-a oprit din meditaţie, şi întorcându-se spre mulţime a zis:

-Nu trebuie să fiţi supăraţi pe el , deoarece el este singurul în măsură să aprecieze cât valorează viaţa lui.


Sursa:
http://lataifascuradu.wordpress.com

Orbul şi ziaristul

 

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuță de lemn pe care scria cu cretă albă: “Vă rog, ajutați-mă, sunt orb". Un ziarist trecu şi văzu foarte puțini bani în pălărie. Fără să ceară voie, luă plăcuța, o întoarse pe dos, scrise altceva, o puse la picioarele orbului şi plecă. Spre seară ziaristul se întoarse pe același drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerșea. Acum pălăria lui era plină de bancnote şi monede. Orbul recunoscu pașii ziaristului şi îl întrebă dacă el este cel care i-a rescris plăcuța şi ce anume scrisese. Ziaristul răspunse: "nimic care să fie în neconcordanță cu anunțul dumitale, doar că exprimat cu alte cuvinte” şi surâzând își continuă drumul. Orbul nu a aflat niciodată ce scrisese ziaristul, însă noul lui anunț spunea: “Astăzi e primăvară în Paris, şi eu nu o pot vedea". 

De multe ori când lucrurile nu ne reușesc așa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia!

sursă necunoscută

Unicul defect al Femeii!

Pe vremea când Dumnezeu a creat femeia și era cea de-a șasea zi în care lucra din greu, a apărut un înger și a spus: "De ce-i dedici atâta timp acestei creaturi?" Iar Dumnezeu a răspuns: "Ai văzut lista specială pe care am făcut-o pentru ea?" "Trebuie să fie complet lavabilă, dar nu din plastic, să aibă peste 200 de părți mobile, toate substituibile, să poată funcționa cu Cola light și resturi alimentare, să poată ține patru copii în poală în același timp, să aibă un sărut care poate vindeca orice durere, de la un genunchi zgâriat la o inimă frântă și va face toate acestea cu doar două mâini." Îngerul a fost uimit de cerințe. "Doar două mâini? Nu se poate! Și ăsta e modelul standard? Dar e prea multă muncă pentru o singură zi. Mai bine așteaptă până mâine să-ți sfârșești lucrul." "Ba n-o să aștept", a protestat Dumnezeu. "Mai am atât de puțin până să desăvârșesc această făptură care îmi este atât de aproape de inimă. Deja se poate vindeca singură atunci când este bolnavă și, pe deasupra, poate munci până 18 ore pe zi." Îngerul s-a apropiat și a atins femeia. "Dar, Doamne, ai făcut-o atât de moale." "Da, este moale", a încuviințat Dumnezeu, "dar am făcut-o și puternică. Nici n-ai idee câte poate suporta sau îndeplini." "O să poată gândi?" a mai întrebat îngerul. Și Dumnezeu a răspuns: "Nu numai că va putea gândi, ci chiar să găsească soluții și să negocieze." Atunci, îngerul a observat ceva și, apropiindu-se, a atins obrazul femeii. "Oops, se pare că din modelul ăsta se prelinge ceva. Ți-am spus eu că încerci să pui prea multe în el." "Nu se prelinge nimic, aceea e o lacrimă", l-a corectat Dumnezeu. "Pentru ce e lacrima?" întrebă îngerul. "Lacrima este modul ei de a-și exprima bucuria, tristețea, durerea, dezamăgirea, iubirea, singurătatea, deznădejdea și mândria." Îngerul a rămas impresionat. "Doamne, ești un geniu, te-ai gândit la toate! Femeia este cu adevărat uimitoare." Și așa și este! Femeile au puteri care îi uimesc pe bărbați. Îndură necazuri și cară greutăți, întrețin fericirea, iubirea și bucuria. Zâmbesc când ar vrea să țipe. Cântă când ar vrea să plângă. Plâng când sunt fericite și râd când sunt nervoase. Luptă pentru ideile în care cred. Se revoltă în fața nedreptății. Nu acceptă un refuz când au convingerea că există o soluție mai bună. Trăiesc în lipsuri pentru ca familia lor să poată avea cele necesare. Merg la doctor cu o prietenă speriată. Iubesc necondiționat. Plâng de fericire când copiii lor excelează și se bucură când prietenii obțin premii. Sunt fericite când află despre o naștere sau o nuntă. Li se frânge inima când le moare un prieten. Suferă când le moare cineva din familie și totuși sunt tari atunci când cred că nu le-a mai rămas putere. Știu că o îmbrățișare și un sărut pot vindeca o inimă frântă. Femeile există în toate formele, dimensiunile și culorile. Ar conduce mașina, zbura cu avionul, merge pe jos sau ți-ar trimite un e-mail ca să știi cât de mult țin la tine. Inima unei femei este cea care face lumea să se învârtă. Aduc bucurie, speranță si iubire. Sunt pline de compasiune și au idealuri și își susțin moral prietenii și familia. Femeile au lucruri esențiale de spus și totul de oferit. 

ȘI, TOTUȘI, DACĂ AU VREUN DEFECT, ACESTA ESTE CĂ UITĂ CÂT DE MULT VALOREAZĂ.


Sursă necunoscută.

Nimic nu se schimbă în bine atâta timp cât nimic nu se schimbă în tine

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă: 

- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi? 

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare: 

- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii? 

- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo. 

- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul. 

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare: 

- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi? 

Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare: 

- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii? 

- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit. 

- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul. 

Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş: 

- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?

- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă.

Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun.

Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere.

Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.

Nu cunosc sursa povestirii.

Povestea inelului

“- Vin la dumneata, învăţătorule, pentru că mă simt atât de mic, de nebăgat în seamă, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţă să fac ceva bun. Toţi îmi spun că nu fac nici cât o ceapă degerată, că sunt neîndemânatic şi bătut în cap. Ajută-mă, învaţă-mă ! Cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?

Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:

– Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea…

- Dacă însă m-ai putea ajuta și tu pe mine, atunci poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi eu de tine.
– Ăăă… încântat să vă ajut – bâigui tânărul, cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
– Bine – încuviinţă bătrânul învăţat. Îşi scoase din degetul mic un inel şi-l întinse băietanului, adăugând:  Ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani, dar ai grijă ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puţin de un bănuţ de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede. Tânărul luă inelul, încălecă şi plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga şi-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toţii manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuţul de aur, că unii râdeau, alţii se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Doar un moşneag îl dojeni sfãtos, explicându-i cât de scump este un ban de aur şi că nu poate să obţină un asemenea preţ pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint şi unul de cupru, dar tânărul ştia că nu poate vinde inelul pe mai puţin de un bănuţ de aur, aşa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung şi-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereuşită, luă calul şi se întoarse la bătrânul înţelept. Flăcăul şi-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învăţat de griji, şi astfel, acesta să se poată ocupa şi de el.

 Intră cu capul plecat.
 – Îmi pare rău – începu el – dar n-am reuşit să fac ceea ce mi-aţi cerut. De-abia dacă aş fi putut lua doi sau trei bănuţi de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ţi imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten ! – spuse zâmbitor înţeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaştem adevărata valoare a inelului. Încalecă şi aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul şi întreabă-l cât ţi-ar da pentru el. Dar, oricât ţi-ar oferi, nu-l da.

Flăcăul încălecă şi plecă în goană… Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci şi apoi zise:
– Spune-i învăţătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur.

- Cuuum, 58 de bani de aur ?!? – exclamă năucit tânărul.
– Da, răspunse bijutierul. Ştiu că-n alte vremuri ar merita şi 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58. Tânărul mulţumi şi se întoarse degrabă la învăţat, povestindu-i pe nerăsuflate cele auzite.
– Ia loc, te rog – îi spuse acesta după ce-l ascultă.
Tu eşti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă şi unică. Şi, ca şi în cazul lui, doar un expert poate spune cât de valoros ești.

Spunând acestea, luă inelul şi şi-l puse din nou pe degetul mic.

- Cu toţii suntem asemenea lui, valoroşi şi unici, perindându-ne prin târgurile vieţii şi aşteptând ca ceilalți oameni – care nu se pricep – să ne evalueze…

http://drumuricatretine.wordpress.com/